Poveste cu bugetari

Sa va zic una patita ieri. Poveste cu bugetari, servicii publice, ghisee si toate ingredientele pentru un cocktail de succes.

Ma duc cu un coleg (si vecin) la echivalentul local al Serviciului de Inmatriculari Auto (nu stiu cum ii zice in Romania, aici apartine de Primarie). Ne-am mutat si trebuia sa ne schimbam taloanele masinilor.
Pe scurt, ne-am dus cu mana-n dos, ca sa nu zic mai rau. Aveam niste formulare gresite, descarcate de pe un site gresit, completate intr-un mod gresit. Nici macar pix n-aveam la noi. Si, colac peste pupaza, ne-am dus acolo la ora 12:15, cand toata lumea e in pauza de masa.

Ce s-a intamplat? Era pauza de masa, dar un ghiseu lucra. Am luat bon de ordine, am asteptat cam un sfert de ora, ne-a venit randul. Doamna de la ghiseu s-a uitat la noi, s-a uitat la formularele noastre gresite, completate gresit, a inteles ce vroiam, n-a contat ca eram straini si nu ne prea intelegeam. Ne-a dat formularele corecte, ne-a explicat cum sa le completam, ba chiar ne-a dat si pix. A stat dupa noi pana cand le-am completat, ne-a dat facturile de plata si ne-a expediat la casierie. Care era in aceeasi cladire, doua etaje mai jos. Am venit inapoi cu chitantele, ne-am luat taloanele, am plecat multumiti de modul in care sunt cheltuiti banii nostri din taxe si impozite. Durata totala, incluzind parcatul vizavi si fumatul a doua tigari – o ora. Cost total, incluzind parcatul si taloanele pentru trei masini – echivalentul a sapte euro. Locul povestii reale: un stat ex-comunist din Europa Centrala.

Am facut apoi un exercitiu de imaginatie despre cum ar fi decurs treaba asta in Romania. Poate exagerez, dar eu asta imi imaginez.

Ajungem in zona la 11, loc de parcare ioc. Umblam juma’ de ora, gasim finalmente un loc de parcare, platim zece lei aurolacului de serviciu ca sa nu ne zgarie masina, o luam la picior spre sediul serviciului cu pricina.
Ajungem la sediul institutiei, anunt mare pe usa: pauza de masa 12-12.30. Ne resemnam cu ideea, mergem si bem un suc, revenim la 12.25. La usa institutiei, o coada de inca zece fraieri ca noi. Stam ca prostii in soare, la 12.45 se deschide finalmente usa si portarul ne „invita” inauntru cu o mina total scarbita. Lumea se buluceste, ajungem cumva printre primii la ghiseu. Omu’ dinaintea noastra se cearta cu tanti de la ghiseu pe un subiect oarecare, tanti il expediaza si ne face semn:
– Ce vreti?
– Pai stiti, am venit sa schimbam taloanele…
– Pai si de ce veniti, dom’le, cate doi, nu vedeti ce scrie acolo, cate o persoana o data?
– Pai stam pe aceeasi strada, ne-am gandit ca v-ar fi mai usor si dvs…
– Hai, dom’le, ce crezi, ca eu sunt platita aici dublu daca rezolv doi dintr-o data? Stati la rand.
Colegu’ se baga in fata, eu raman la doi pasi in spate.
– Asa, ce vreti?
– Inmatriculare autoturism pe o alta adresa.
– Aha… ai completat formularul?
– Da, l-am luat de pe site…
– Da-l incoa’.
Tanti ia formularul, il studiaza trei secunde si explodeaza:
– E GRESIIIIT! E formularul gresit! Si nici nu e completat bineeee…
Se intoarce spre colega de la ghiseul de alaturi si ii explica suficient de tare cat sa se auda pana la capatul cozii.
– Uite, draga, cu ce idioti avem de-a face. Nu sunt in stare sa descarce un formular ca lumea, nu mai zic sa-l completeze…
Colegu’ e intepenit, da’ gaseste resurse sa intrebe:
– Fiti amabila, va rog, imi puteti da un formular corect si cu niste instructiuni de completare?
Tanti explodeaza iar:
– Pai ce e, dom’le, aici, fabrica de formulare? Nu stii sa citesti pe „sait”? Pentru ce vrei matale, e formular tip B.
– Bun, si de unde iau formularul?
– De pe site!
Tanti da ochii peste cap, rezista cu greu.
– Bun, da’ acum sunt aici, pot sa iau de undeva formularul respectiv?
– Offf… mergi si vezi ca la colt e un copy shop, vezi acolo.
– Bun, multumesc… si instructiuni de completare?
– Hai, dom’le, iti bati joc de mine?
Avind aceleasi formulare, completate identic, realizez ca ar fi inutil sa trec si eu prin acelasi calvar, deci plecam impreuna spre copy shop-ul respectiv. Facem rost de formular, cumparam si doua pixuri, tipu’ de la xerox ne arata cum trebuie completate (evident, nu eram primii fraieri) si ne intoarcem. Intre timp, coada de zece persoane s-a mai micsorat. Dupa vreo ora de asteptat, ne vine si noua randul. Tanti ia formularele, cauta cu mare atentie o greseala, n-o gaseste. Ne cere actele aditionale, verifica sa nu care cumva sa lipseasca din ele certificatul de nastere si de casatorie, sa fie acelasi CNP pe cartea de identitate si pe toate actele si asa mai departe. Intr-un tarziu, in mod evident dezamagita ca aveam tot ce trebuia, ne zice:
– Bun, acu’ mergeti si platiti taxa si veniti cu chitanta si o depuneti la colega mea.
– Sigur, multumim. Unde platim taxa, va rog?
– Offf… normal, la CEC, sucursala… (in capatul celalalt al orasului).
– Aveti idee pana la ce ora e deschis acolo (e deja trecut de 2 PM)?
– Ce sunt eu, dom’le, birou de informatii? Nu stiu, de unde sa stiu?
Ne luam facturile, strangem dosarele (cu sina, evident, cu toate actele in copie si original) si ne deplasam spre CEC-ul respectiv. Ajungem la 2.30, la 3.30 (dupa inca o coada si o tanti acra) terminam de platit, ajungem inapoi spre Serviciul Inmatriculari pe la 4 fara ceva. Mai platim cinci lei aurolacului („Sefu’, sunteti client fidel, daca nu stati mult e doar cinci lei”, zice nemernicul zambind), parcam si ne deplasam pe picioare pana acolo. Ajungem la 4 fara 5, fix cand ne pregatim sa intram, portarul ne tranteste usa in nas:
– S-a inchis!
– Pai cum s-a inchis, ca scrie program 9 – 16.30?!
– S-a inchis, n-auzi?
– Dom’le, nu trebuie decat sa depun chitanta si sa iau talonul.
– Vino maine, n-auzi ca s-a inchis? Ce, eu sunt platit sa stau aici dupa toti?
Ma uit la coleg, se uita la mine, ne vine sa ne dam cu capu’ de pereti, sa il dam pe portar cu capu’ de pereti, realizam ca n-avem nicio sansa si renuntam. Revenim a doua zi, depunem chitantele si urmeaza sa mai venim o data, „cam peste o saptamana”, ca sa ridicam taloanele.
Durata totala, incluzind parcatul si drumul pana la CEC si inapoi – cinci ore intr-o zi, inca doua a doua zi, inca doua „cam peste o saptamana”. Cost total, incluzind parcatul, taloanele pentru trei masini, motorina consumata – vreo 40 de euro. Locul povestii imaginare: un stat ex-comunist din Europa de Est.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: