Lăsați banii în mâinile consumatorilor!

Am uitat și eu câte comentarii am scris prin diverse locuri criticînd sistemul asigurărilor de sănătate de stat. Nu mi se pare corect să dau un x% (x e în jur de 5, dacă nu greșesc, și în România, și în Cehia) dintr-un salariu relativ mare, raportat la scara economiei, pentru niște servicii de care nu beneficiez niciodată (sau foarte rar).

De ce zic asta: am până în 30 de ani și încerc să am grijă ce mănânc / beau / fumez (da, le fac pe toate trei). În plus, nu am timp nelimitat să mă plimb pe la doctori și să mă plâng că mă doare ba una, ba alta – majoritatea trec de la sine. Și atunci, de ce să dau x% unui sistem prost administrat și care mă va trata, în caz de nevoie, la fel ca pe cel care contribuie 10% din cât contribui eu (sau 0%), în numele ”solidarității sociale”.? Sincer, mi se rupe, e vorba aia românească ”fiecare cu aia a mă-sii”.
Prefer să pot să aleg eu unde dau banii, cât dau, când dau, în funcție de serviciile de care beneficiez. La o adică, aș putea chiar să nu dau deloc și să-mi asum riscul să plătesc din buzunar totul în caz de nevoie.
Spre comparație, în Elveția (o țară unde nu se poate spune că sistemul sanitar este ”pe butuci”, ba dimpotrivă), nu există asigurare de sănătate de stat, din ce știu eu. Exista, în schimb, vreo 20 de companii private, care oferă o gamă variată de asigurări, în funcție de nevoile fiecăruia. Cât costă? De la 250 franci / lună. La un salariu bun/foarte bun de 10.000 de franci pe lună, asta reprezintă fix 2.5%.

Și ca să ajung la tema principală – fiscalitatea trebuie redusă, nu crescută. Dacă fiscalitatea scade, banii rămân în mâinile oamenilor / firmelor, care vor fi foarte atenți pe ce îi cheltuie. Vreau să văd și eu firma privată care dă 70.000 de euro pe un Logan (fie el și echipat special) sau persoana care, de bună voie, cumpără produse supraevaluate. Prin contrast, dacă banii ajung la stat prin taxe și impozite, statul nu are niciun fel de responsabilitate la cheltuieli.
Banii rămași în mâinile consumatorilor se constituie în capital suplimentar, care se duce în investiții ulterioare, din care o parte se întorc spre alți consumatori (locuri de muncă, servicii, vânzări directe), iar o altă parte spre stat, prin taxe și impozite.
Sincer, aș prefera să dau contribuția la fondul asigurărilor sociale (șomaj) drept leasing/rată la o mașină. Statul ar câștiga prin accize la carburanți, impozit pe mașină, TVA pe serviciile de care are nevoie respectiva mașină, alți consumatori privați ar câștiga vânzîndu-mi benzină, piese, făcînd service etc. Practic, eu aș finanța indirect MUNCA.
Dacă banii aia nu rămân la mine, ei se duc la stat, care asigură din ei subvenții, ajutor de șomaj etc – deci finanțează NEMUNCA.

Următoarea întrebare ar fi, probabil, ”da’ ce te faci dacă rămâi TU șomer, cine te ajută?” Păi, una la mână, eu n-aș sta să trăiesc din ajutorul de șomaj, ci aș căuta altceva. A doua, ajutorul ala oricum reprezintă mai puțin de 20% din cât câștig acum, deci readaptarea ar fi dureroasă, ca să nu spun imposibilă.

Așadar, rămâne cum am stabilit – banii să rămână în mâinile celor care îi cheltuie responsabil, pentru că sunt banii LOR.

Post inspirat de Mihai Giurgea. Mă bucur să văd că nu sunt eu singurul nebun care vede lucrurile așa.

Anunțuri

Un răspuns to “Lăsați banii în mâinile consumatorilor!”

  1. Alina Says:

    Si eu ma bucur ca nu sunt singura care crede ca exista solutii, numai ca oamenii sunt prea ocupati sa protesteze si sa critice. Felicitari! Acesta e un mod de gandire constructiv. Cat despre asigurarile de sanatate stiu, ca si Franta are asigurari private care acopera cheltuielile medicale in proportie de 90% (partea buna), dar stai cu zilele pe la cozi si innebunesti de cate acte iti trebuie din cauza birocratiei (partea rea)!
    La mai bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: